Zece ani de fapte bune, marcați printr-o cină caritabilă
Asociația Aripi de Copil Bistrița marchează un deceniu de activitate printr-o cină caritabilă, intitulată sugestiv „Dragul de ceilalți”. Evenimentul va avea loc duminică, 15 noiembrie, la Crama Jelna, iar fondurile strânse vor susține trei cauze, printre care educația copiilor și sprijinirea unei familii aflate într-o situație vulnerabilă.
Inițiativa marchează zece ani de activitate ai Asociației Aripi de Copil, iar organizatorii își doresc să aducă împreună oameni, companii și artiști care cred că implicarea comunității poate schimba destine.
Organizatorii au ales să direcționeze fondurile care vor fi adunate în cadrul cinei caritabile către trei cauze distincte, dar unite de același gând, de a îi sprijini pe cei care au mai puține oportunități.
Unul dintre momentele centrale ale serii va fi o licitație caritabilă. Artiști locali și naționali au donat lucrări de artă, iar participanții vor putea licita și pentru articole sportive, bijuterii, piese vestimentare de colecție și coșuri cu produse locale. La eveniment și-au anunțat deja susținerea mai multe companii și parteneri din comunitate.
Atmosfera va fi întreținută și de momente artistice susținute de Magnetic Sax, Maya cu Vioara, Ioana Măgherușan și Lenuța Filipoi. Dincolo de muzică și de întâlnirea festivă, organizatorii își doresc ca seara să fie un prilej de apropiere și solidaritate, în care fiecare contribuție să conteze.
Cina caritabilă „Dragul de ceilalți” va avea loc duminică, 15 noiembrie, la Crama Jelna. Un bilet costă 390 de lei de persoană, iar cei care aleg să participe vor contribui direct la susținerea celor trei cauze.
Asociația Aripi de Copil a fost înființată în urmă cu zece ani, din dorința Ionelei Candale de a veni în sprijinul copiilor din mediul rural. De atunci, organizația a dezvoltat mai multe proiecte prin care încearcă să le ofere acestora șanse mai bune la educație și la un viitor mai bun.
În continuare, Asociația Aripi de Copil își propune să extindă proiectele existente și să ajungă la cât mai mulți copii și oameni care au nevoie de sprijin.