Un bistrițean, acuzat de terorism! Ce plan au descoperit autoritățile

Redactia AS TV
0 comentarii

Un bistrițean, acuzat de terorism! Ce plan au descoperit autoritățile

Un caz de o gravitate extremă a intrat în atenția anchetatorilor din Bistrița-Năsăud. Un bărbat în vârstă de 33 de ani, originar din Năsăud, a fost arestat preventiv sub acuzația de acte de terorism.

Potrivit procurorilor DIICOT, acesta ar fi confecționat și testat mai multe dispozitive explozive artizanale, pe care le-ar fi filmat în timpul experimentelor realizate în propria locuință și în împrejurimi.

Investigațiile arată că activitatea suspectului s-ar fi desfășurat pe parcursul a aproape trei ani, începând din 2022. În urma perchezițiilor efectuate săptămâna trecută, polițiștii au descoperit materiale inflamabile, substanțe chimice periculoase și peste șase sute de articole pirotehnice. De asemenea, anchetatorii susțin că bărbatul ar fi accesat frecvent site-uri care promovau fabricarea de explozibili și materiale de propagandă teroristă, intenționând, potrivit probelor, să pregătească un posibil atentat.

În fața instanței, suspectul a negat acuzațiile, susținând că dispozitivele descoperite la domiciliu erau simple petarde reambalate, achiziționate legal. Cu toate acestea, magistrații Curții de Apel Cluj au decis arestarea sa preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Potrivit surselor judiciare, bărbatul nu este la prima abatere. În trecut, el a fost condamnat pentru tâlhărie calificată și fraudă informatică, iar în vara acestui an a fost implicat într-un dosar de trafic de droguri, fiind plasat sub control judiciar.

Te-ar mai putea interesa și...

Lasă un comentariu

Rămâi conectat!

Fii primul care află ce se întâmplă în Bistrița!