Gloria Bistrița a început pregătirea cu noul lot al echipei feminine de fotbal

Gloria Bistrița a început pregătirea cu noul lot al echipei feminine de fotbal  

Redactia AS TV
0 comentarii

Gloria Bistrița a început pregătirea cu noul lot al echipei feminine de fotbal  

Echipa feminină de fotbal a Gloriei Bistrița s-a reunit înaintea startului noului sezon al Superligii și a început pregătirea de vară. Clubul a prezentat șapte jucătoare transferate în această perioadă, iar lotul urmează să fie completat înaintea debutului competiției. În programul de pregătire sunt incluse și trei meciuri amicale, care vor avea loc în perioada 1–14 august, cu CSM Suceava, AFK Csikszereda Miercurea Ciucși Universitatea Olimpia Cluj.

Echipa feminină de fotbal a Clubului Sportiv Gloria Bistrița a început pregătirile pentru noul sezon al Superligii. Primul antrenament a reunit atât jucătoarele care au făcut parte din lot în sezonul precedent, cât și noile sportive transferate în această vară.

Conducerea clubului a anunțat, până în acest moment, șapte achiziții. La Gloria Bistrița au ajuns atacantul Ioana Bălăceanu, de la Farul Constanța, fundașul Simona Sigheartău, mijlocașul Shaira Pera și atacantul Alexia Niculescu, toate trei de la Universitatea Olimpia Cluj. Lotul a fost completat și cu mijlocașele Adina Giurgiu și Diana Moldovan, transferate de la Atletic Olimpia Gherla, precum și cu fundașul Bianca Banciu, care a evoluat pentru CSM Unirea Alba Iulia.

Reprezentanții clubului au precizat că lotul nu este definitivat, iar în perioada următoare pot apărea și alte modificări. Echipa va efectua pregătirea de vară la Bistrița, sub coordonarea antrenorului principal Călin Svoboda, alături de stafful tehnic și medical.

 Înaintea debutului oficial al noului sezon, Gloria Bistrița va disputa trei partide de verificare. Primul meci este programat în 1 august, la Vatra Dornei, împotriva formației CSM Suceava. Vor urma confruntările cu AFK Csikszereda Miercurea Ciuc în 8 august, la Sighișoara, și cu Universitatea Olimpia Cluj, în 14 august, la Bistrița.

Te-ar mai putea interesa și...

Lasă un comentariu

Rămâi conectat!

Fii primul care află ce se întâmplă în Bistrița!