GRUP INFRACȚIONAL ORGANIZAT, SPECIALIZAT ÎN COMITEREA UNOR INFRACȚIUNI DE NATURĂ ECONOMICĂ

Femeie din Dumitra, creierul unei fraude bancare de 800.000 de lei

Redactia AS TV
0 comentarii

Femeie din Dumitra, creierul unei fraude bancare de 800.000 de lei

O amplă operațiune desfășurată de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Bistrița-Năsăud, în colaborare cu procurorii de caz, a vizat destructurarea unei grupări suspectate că ar fi obținut ilegal patru credite bancare, în valoare totală de aproximativ 800.000 de lei.

Ancheta, desfășurată marți, a inclus opt percheziții domiciliare și la sediile unor societăți comerciale, în mai multe locații din județ, în cadrul unui dosar penal ce vizează fapte grave de natură economică. Sunt cercetate infracțiuni precum constituirea unui grup infracțional organizat, înșelăciune, obținere ilegală de fonduri, fals în înscrisuri sub semnătură privată, evaziune fiscală, spălare de bani și transmiterea fictivă a părților sociale ale unor firme.

În perioada aprilie 2022 – aprilie 2024, șase persoane, coordonate de o femeie de 28 de ani din Dumitra, ar fi pus în aplicare un mecanism complex de fraudare. Au fost create și administrate mai multe firme fictive, prin care s-ar fi simulat activități economice reale: angajări, achiziții de echipamente și emiterea de facturi false. Scopul? Obținerea frauduloasă a unor credite destinate întreprinderilor mici și mijlocii. Fondurile obținute nu au fost folosite pentru dezvoltarea activităților comerciale, ci au fost direcționate către conturile unui presupus furnizor fictiv, ulterior ajungând la membrii grupării. Prejudiciul total estimat depășește 844.000 de lei.

Trei dintre suspecți au fost reținuți pentru 24 de ore, în timp ce alte trei persoane au fost plasate sub control judiciar. Cercetările continuă sub coordonarea procurorilor, pentru documentarea completă a activității infracționale și identificarea tuturor celor implicați.

Te-ar mai putea interesa și...

Lasă un comentariu

Rămâi conectat!

Fii primul care află ce se întâmplă în Bistrița!