Au apărut comercianții de flori pentru Luminație, în Bistrița

Redactia AS TV
0 comentarii

Au apărut comercianții de flori pentru Luminație, în Bistrița

Comercianții de flori și lumânări pentru Luminație și-au făcut deja apariția în Bistrița. Primăria a stabilit trei zone în care produsele pot fi vândute pe domeniul public, iar Poliția Locală verifică zilnic respectarea regulilor.

Bistrițenii care vor să cumpere flori și lumânări pentru Luminație au la dispoziție trei puncte de vânzare autorizate de Primărie. Comercianții sunt prezenți în parcarea de pe strada Arțarilor, ocupată parțial, în Piața Independenței Nord și în zona pieței de pe Calea Moldovei.

Potrivit Poliției Locale, vânzarea este permisă în aceste locuri până pe 1 noiembrie, între orele 07:00 și 19:00. Polițiștii locali fac zilnic controale pentru a verifica respectarea regulilor și pentru a se asigura că trotuarele și căile de acces pietonale rămân libere.

Vânzarea pe spațiile verzi, pe trotuarele înguste sau din autovehicule neautorizate este interzisă. Cei care nu respectă prevederile riscă amenzi cuprinse între 1.000 și 2.500 de lei. În plus, marfa poate fi confiscată.

În zonele autorizare pentru vânzare, oferta este variată, iar crizantemele sunt la mare căutare. În zona pieței de pe Calea Moldovei, de exemplu, prețurile pentru un ghiveci pornesc de la 10 lei și pot ajunge la 35 de lei, în funcție de mărimea plantei și de soi.

Unii bistrițeni au început deja cumpărăturile pentru Luminație, ca să evite aglomerația din zilele următoare. Părerile sunt însă împărțite când vine vorba despre prețuri. În timp ce unii cumpărători spun că florile sunt mai scumpe decât anul trecut, alții consideră că prețurile sunt accesibile.

1 Noiembrie este ziua în care oamenii își îndreaptă gândurile, mai mult ca de obicei, înspre cei dragi care au trecut în neființă. Este numită și Ziua Morților, Ziua Tuturor Sfinților sau Luminația. În această zi există obiceiul de a merge în cimitir, de a duce flori și coronițe, de a aprinde lumânări și a spune rugăciuni pentru sufletele morților.

Te-ar mai putea interesa și...

Lasă un comentariu

Rămâi conectat!

Fii primul care află ce se întâmplă în Bistrița!