Duminică începe Postul Crăciunului. 40 de zile de post și rugăciune

Redactia AS TV
0 comentarii

Duminică începe Postul Crăciunului. 40 de zile de post și rugăciune

Postul Crăciunului începe duminică, 15 noiembrie, și durează 40 de zile, până în Ajunul Nașterii Domnului. Pentru credincioși, este o perioadă de pregătire pentru sărbătoarea Nașterii lui Iisus Hristos, prin rugăciune, cumpătare și fapte bune. Părintele Nicolae Feier spune că postul adevărat nu se rezumă doar la a avea grijă la ceea ce punem în farfurie, ci presupune și o schimbare în felul în care ne raportăm la noi înșine și la cei din jur.

Postul este unul dintre cele mai importante momente de pregătire spirituală din calendarul creștin. Însă, spune părintele Nicolae Feier, nu ar trebui privit ca o obligație, ci ca o nevoie de a ne desprinde de lucrurile care ajung să ne controleze viața.

De aceea, în cele 40 de zile, credincioșii sunt îndemnați să renunțe și la alte lucruri care le pot apăsa sufletul, cum ar fi frica, răutatea, dorința de răzbunare sau nemulțumirea. Părintele spune că avem nevoie să postim inclusiv de propriile griji și de egoism, pentru a face mai mult loc bunătății și recunoștinței.

Un alt îndemn al părintelui este ca oamenii să redescopere apropierea unii de ceilalți. Într-o perioadă în care tot mai mulți sunt preocupați de propriile probleme, postul poate deveni un prilej de a reface legăturile cu familia, prietenii și comunitatea. Iar una dintre tradițiile care păstrează această legătură este colindatul.

Din punct de vedere alimentar, Postul Crăciunului este mai puțin aspru decât cel al Paștelui. Calendarul bisericesc cuprinde 14 zile cu dezlegare la pește. Prima este pe 21 noiembrie, de sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului. În această perioadă sunt marcate și alte sărbători importante, precum Sfântul Apostol Andrei, pe 30 noiembrie, și Sfântul Ierarh Nicolae, pe 6 decembrie.

Postul se încheie în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie. Până atunci, părintele Nicolae Feier îi îndeamnă pe credincioși să folosească această perioadă pentru a se apropia mai mult de Dumnezeu, dar și de oamenii din jur, prin bunătate, iertare și fapte bune. Cele trei zile de Crăciun pică anul acesta vineri (25 decembrie), sâmbătă (26 decembrie) și duminică (27 decembrie).

Te-ar mai putea interesa și...

Lasă un comentariu

Rămâi conectat!

Fii primul care află ce se întâmplă în Bistrița!