Accident pe Drumul Național 15A, între localitățile Herina și Sărățel

Redactia AS TV
0 comentarii

Accident pe Drumul Național 15A, între localitățile Herina și Sărățel

Trei persoane au fost transportate la spital în urma unui accident rutier produs duminică pe Dealul Herinei, pe Drumul Național 15A, între localitățile Herina și Sărățel. În accident au fost implicate două autoturisme în care se aflau, în total, șapte persoane.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, la locul evenimentului au fost mobilizate o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, două echipaje SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud. În urma impactului dintre cele două autovehicule, trei persoane au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate. Conform informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, accidentul s-a produs după ce un autoturism condus de o femeie în vârstă de 53 de ani, din Reghin, a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 28 de ani, din Dumitra.

Oamenii legii continuă cercetările pentru stabilirea cauzei exacte și a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier de pe DN 15A.

Te-ar mai putea interesa și...

Lasă un comentariu

Rămâi conectat!

Fii primul care află ce se întâmplă în Bistrița!