Accident rutier pe DJ 172 D, între localitățile Ilva Mică și Poiana Ilvei
Accident rutier duminică după-amiază, între localitățile Ilva Mică și Poiana Ilvei din județul Bistrița-Năsăud! Cinci persoane au fost implicate în evenimentul rutier, dintre dintre care patru adulți și un minor. Trei victime au ajuns de urgență la spital.
Pompierii militari au intervenit duminică după-amiază la un accident rutier semnalat pe Drumul Județean 172 D, între localitățile Ilva Mică și Poiana Ilvei din județul Bistrița-Năsăud, trei persoane fiind transportate la spital.
La fața locului au intervenit și polițiștii Compartimentului Rutier Sângeorz-Băi pentru a face cercetări.
Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările în acest caz pentru stabilirea cauzei și împrejurărilor exacte în care s-a produs accidentul.