Bistrița a găzduit a doua ediție a Festivalului „Ethos Film Fest”, dedicat filmului etnografic

Redactia AS TV
0 comentarii

Bistrița a găzduit a doua ediție a Festivalului „Ethos Film Fest”, dedicat filmului etnografic

Bistrița a fost, timp de două zile, gazda unui festival național dedicat filmului etnografic. Cea de-a doua ediție a „Ethos Film Fest” a adus în fața publicului 26 de producții documentare și reportaje despre tradiții, obiceiuri și identitatea culturală românească, realizate în diferite zone ale României.

Festivalul s-a desfășurat în perioada 11–12 noiembrie, la Centrul Cultural „Dacia” din Bistrița, unde au fost proiectate cele 26 de producții înscrise la două secțiuni: film documentar etnografic de scurtmetraj și reportaj etnografic.

Competiția și-a propus să aducă în atenția publicului specificul cultural al diferitelor comunități și să valorifice patrimoniul tradițional prin intermediul filmului.

Juriul a evaluat autenticitatea și originalitatea producțiilor, mesajul transmis, dar și calitatea artistică și tehnică a acestora. Membrii juriului au apreciat diversitatea de teme abordate.

Printre cei care au participat la festival s-au aflat și Sorin Sabău, din Arad, și Alexandra Dediu din Drobeta Turnu Severin.

A doua ediție a festivalului s-a încheiat cu o gală a laureaților, în cadrul căreia au fost acordate premii celor mai bune producții.

„Ethos Film Fest” a fost organizat de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și Centrul Județean pentru Cultură, prin serviciile și instituțiile din subordine. Festivalul își propune să devină un spațiu de promovare a filmului etnografic și de păstrare a valorilor culturale și a tradițiilor românești.

Te-ar mai putea interesa și...

Lasă un comentariu

Rămâi conectat!

Fii primul care află ce se întâmplă în Bistrița!