Zeci de tineri au experimentat viața militară într-o tabără organizată la Bistrița

Redactia AS TV
0 comentarii

Zeci de tineri au experimentat viața militară într-o tabără organizată la Bistrița

Pentru câteva zile, au renunțat la zilele liniștite de vacanță și au ales să își depășească limitele. Aproximativ 30 de tineri, cu vârste între 14 și 18 ani, participă săptămâna aceasta la programul „Militar în devenire”, organizat la Bistrița, unde învață ce înseamnă disciplina, spiritul de echipă și viața într-o unitate militară. Activitățile îi poartă de la instrucția de front și exercițiile de supraviețuire, până la competiții inspirate din pregătirea militară.

Programul „Militar în devenire”, organizat de Brigada 81 Mecanizată „General Grigore Bălan”, se desfășoară în perioada 22 – 26 iunie și le oferă adolescenților ocazia să descopere, dincolo de uniformă, valorile care stau la baza carierei militare. Pe parcursul celor cinci zile de tabără, accentul este pus pe disciplină, responsabilitate, spirit de echipă și camaraderie. Totodată, participanții au șansa să afle mai multe despre misiunile și activitatea militarilor.

Aventura a început pe 22 iunie, odată cu intrarea celor aproximativ 30 de tineri, majoritatea din județul Bistrița-Năsăud, în cazarma Brigăzii. Au făcut cunoștință cu regulile vieții militare, au vizitat unitatea, biserica militară și au aflat povestea Drapelului de Luptă. În zilele următoare au trecut de la teorie la practică. Au învățat primele elemente de instrucție de front și au participat la exerciții de orientare care le-au pus la încercare atenția și capacitatea de a lucra în echipă. Diminețile au început devreme, cu trezirea în sunet de trompetă și programul de înviorare. Au urmat lecții de prim ajutor, prezentări de tehnică și echipamente militare, dar și activități în aer liber coordonate de cercetași și instructori montani. Adolescenții au încercat alpinismul și rapelul, au învățat noțiuni de supraviețuire și metode de procurare și filtrare a apei în condiții dificile. Experiența a continuat și după lăsarea serii, cu momente petrecute în jurul focului de tabără și o noapte petrecută în corturi.

O parte dintre provocări s-au desfășurat în poligonul automatizat de la Livezile. Aici, participanții au luat parte la activități inspirate din pregătirea militară și și-au testat rezistența, îndemânarea și spiritul competitiv. Au parcurs trasee cu obstacole, au participat la concursuri aplicativ-militare și și-au verificat precizia în probe de tragere cu armament airsoft. Nu au lipsit nici întrecerile de tras frânghia sau exercițiile de demontare și montare a armamentului.

Experiența s-a dovedit una apreciată de participanți. Mulți spun că s-au înscris în program din curiozitate sau pentru a vedea dacă li s-ar potrivi o carieră militară. Pentru cei mai mulți, activitățile au reprezentat o provocare, dar și o oportunitate de a-și depăși limitele.

Tabăra se încheie vineri, 26 iunie, când participanții vor lua parte la o ceremonie organizată în centrul municipiului Bistrița cu ocazia Zilei Drapelului Național. Organizatorii consideră că prima ediție a programului și-a atins scopul și își propun să continue proiectul. O nouă ediție va avea loc în această toamnă, iar programul va continua și anul viitor, oferind și altor tineri șansa de a descoperi, pentru câteva zile, ce înseamnă viața de militar.

Te-ar mai putea interesa și...

Lasă un comentariu

Rămâi conectat!

Fii primul care află ce se întâmplă în Bistrița!