Trup neînsuflețit descoperit lângă calea ferată în Lunca Ilvei
Descoperire șocantă luni dimineață, la Lunca Ilvei. La ieșirea dintr-un tunel feroviar, între Silhoasa și Larion, un angajat CFR a găsit trupul neînsuflețit al unui bărbat în vârstă de 35 de ani, originar din județul Botoșani.
Victima avea asupra sa actele de identitate, bani și telefonul mobil, semn că nu ar fi fost victima unei tâlhării. Ultima tranzacție bancară efectuată de acesta a fost înregistrată pe 16 august, cu două zile înainte de tragedie.
Polițiștii au ajuns de urgență la fața locului și au demarat cercetările pentru a stabili cauza exactă a morții. Sunt luate în calcul mai multe ipoteze, sinucidere, crimă sau un posibil accident. Între timp, rudele bărbatului, care fusese dat dispărut de familie după ce plecase spre Arad, lansaseră apeluri de ajutor pe internet în speranța de a-l găsi.
Ancheta este în desfășurare, iar autoritățile urmează să stabilească împrejurările exacte ale acestei tragedii petrecute pe calea ferată din Lunca Ilvei.