Târgul de Crăciun din Bistrița ar putea fi organizat anul acesta în parc și pe pasaje
Lucrările de modernizare a Pietonalului „Liviu Rebreanu” din Bistrița ar putea muta tradiționalul Târg de Crăciun din zona centrală, în Parcul Municipal și pe pasajele din oraș. Anunțul a fost făcut de viceprimarul municipiului Bistrița, Ștefania Stere, invitată la emisiune “DE INTERES” de la AS TV.
Potrivit viceprimarului municipiului Bistrița, Ștefania Stere, Târgul de Crăciun din Bistrița ar putea fi organizat anul acesta în zona parcului municipal dar și pe pasaje, în contextul în care, în zona centrală a orașului vor începe lucrările de reabilitare la Pietonalul “Liviu Rebreanu”.
Contractul privind realizarea proiectului ”Coridor verde de mobilitate urbană în centrul istoric al municipiului Bistrița”, în valoare de peste 58 de milioane de lei a fost semnat în luna mai a acestui an, lucrările urmând să fie executate de societatea MIS Grup.
Zonele incluse în proiectul finanțat prin Programul Regional Nord-Vest sunt: Piața Centrală, Piața Mică, Piața Morii, Liviu Rebreanu, Dogarilor, Nicolae Titulescu, Dobrogeanu Gherea, Vasile Nașcu, Vasile Alecsandri, Zorilor, Mihail Kogălniceanu, Alexandru Vlahuță, pasajele pietonale și legăturile dintre acestea. Lucrările vizează modernizarea drumurilor, a trotuarelor, a aleilor pietonale și a pistelor de biciclete, refacerea pavajelor din piatră naturală și asfaltului; relocarea și modernizarea rețelelor edilitare; instalarea unui nou sistem de iluminat public cu tehnologie LED, precum și amenajarea spațiilor verzi și integrarea mobilierului urban.