Seară folk în parcul cu castani din Bistrița, la o nouă ediție „Hai în centru”
Bistrițenii sunt invitați sâmbătă, 19 septembrie, la o nouă ediție a evenimentului „Hai în centru”, care va transforma parcul cu castani din apropierea Bisericii Evanghelice într-un spațiu dedicat muzicii, relaxării și socializării.
Organizatorii propun de această dată o seară folk. Între orele 18:00 și 23:00, trupa ARTA aduce în centrul orașului acorduri folk și cântece numai bune de ascultat alături de prieteni.
Evenimentul face parte din seria manifestărilor „Hai în centru”, inițiate pentru a aduce comunitatea împreună și pentru a anima zona centrală a municipiului prin activități culturale și recreative.
Participanții vor avea la dispoziție zone de food & drink și vor putea petrece câteva ore de relaxare sub castanii din centrul istoric al orașului.
Organizatorii îi invită pe bistrițeni să participe în număr cât mai mare și să se bucure de o seară de socializare în aer liber.