Primarul Gabriel Lazany: Trotuarul din zona Sugălete este privat!
O situație mai puțin obișnuită a ieșit la iveală în zona Ansamblului Sugălete din Bistrița. Trotuarele din fața clădirilor nu fac parte din domeniul public, ci sunt intabulate ca proprietăți private, spune primarul Gabriel Lazany, care menționează că administrația locală caută variante pentru rezolvarea problemei.
Subiectul a fost discutat în contextul analizelor privind intervențiile necesare în zona istorică. În timpul verificărilor, autoritățile au constatat că trotuarele nu aparțin municipiului, ci sunt înscrise în proprietatea imobilelor de deasupra pasajelor.
Potrivit edilului, administrația locală analizează soluțiile legale prin care trotuarele ar putea reveni în domeniul public. O astfel de măsură ar permite, pe viitor, realizarea unor intervenții fără impedimente juridice și ar garanta accesul liber al pietonilor.