Prezența unui urs, semnalată în localitatea Satu Nou. Autoritățile au emis mesaj RO-Alert
Un urs și-a făcut apariția noaptea trecută în curtea unei gospodării din localitatea Satu Nou, comuna Cetate. Speriați, proprietarii au cerut ajutor la 112, iar în zonă a intervenit un echipaj al Inspectoratului Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud. Pentru siguranța locuitorilor, autoritățile au emis și un mesaj RO-Alert, avertizând populația cu privire la prezența animalului sălbatic.
Incidentul s-a petrecut la scurt timp după miezul nopții.
Jandarmi și reprezentanți ai Primăriei Cetate au intervenit la fața locului, dar nu au găsit nici urmă de urs. Primarul comunei Cetate, Stelian Simion Curean, spune că zona rămâne în continuare în monitorizare.
Aparițiile urșilor în apropierea localităților sunt tot mai frecvente în județ. Datele celei mai recente evaluări arată că în Bistrița-Năsăud trăiesc peste 1.100 de urși bruni, cu aproape 250 mai mulți decât în urmă cu patru ani. Creșterea populației de urs este însoțită și de un număr tot mai mare de sesizări privind prezența acestora în zone locuite. Autoritățile le recomandă cetățenilor să evite apropierea de animale și să apeleze imediat numărul de urgență 112 în cazul în care observă urși în apropierea gospodăriilor sau a zonelor locuite.