Patrula școlară, în acțiune
Educația rutieră a elevilor este o preocupare constantă a polițiștilor bistrițeni. Pe tot parcursul anului școlar, aceștia derulează activități menite să îi ajute pe copii să înțeleagă cât de important este să respecte regulile de circulație. O acțiune de acest fel a fost organizată astăzi, la Școala Gimnazială Nr. 1 din Bistrița.
Elevii au fost instruiți de către polițiști cu privire la regulile de bază în trafic. După partea teoretică, ei au fost supravegheați în timp ce au pus în practică cele învățate.
Oamenii legii spun că astfel de exerciții îi ajută pe copii să înțeleagă mai bine regulile de circulație și să le aplice în viața de zi cu zi.
Activități de acest fel au loc și la alte unități de învățământ din Bistrița, iar elevii sunt încântați să participe.
Copiii confirmă că acțiunile de acest fel sunt pe placul lor.
Activitățile de educație rutieră din cadrul proiectului ”Patrula Școlară” vor continua până la finalul anului școlar.