Paraschiva Borș, medaliată cu bronz la Campionatul Mondial de alergare montană din Cehia
Sportiva Paraschiva Borș, din județul Bistrița-Năsăud, a urcat din nou pe podium la o competiție internațională. Ea a câștigat medalia de bronz la Campionatul Mondial Masters de alergare montană, desfășurat în Cehia, după o cursă de 22 de kilometri cu peste 1.300 de metri diferență de nivel. Rezultatul completează un nou sezon cu prezențe pe podium la competiții europene și mondiale.
Atleta din Bistrița-Năsăud, Paraschiva Borș, a obținut medalia de bronz la Campionatul Mondial Masters de alergare montană, competiție desfășurată în Cehia. Sportiva originară din Maieru a reprezentat România în cursa de 22 de kilometri, cu o diferență de nivel de aproximativ 1.300 de metri. La finalul întrecerii, aceasta a declarat că temperaturile ridicate au făcut ca proba să fie una dificilă, însă a reușit să urce pe podium și să încheie competiția pe locul al treilea la individual. Rezultatul completează seria participărilor internaționale din acest an. În luna mai, Paraschiva Borș a cucerit o medalie de aur și una de argint la Campionatul European Masters din Italia, în două probe diferite. Palmaresul sportivei include și două titluri mondiale consecutive la alergare montană Masters, obținute în 2024, în Spania, și în 2025, în Italia. De asemenea, ea a câștigat titlul balcanic în proba de 5.000 de metri, precum și o medalie de bronz la Campionatul European Masters de cros. De-a lungul carierei, Paraschiva Borș a stabilit mai multe recorduri naționale la categoria Masters și a participat constant la competiții europene și mondiale.