Obiceiul tradiţional „Sângeorzul”, păstrat cu sfințenie la Josenii Bârgăului
Obiceiul tradiţional „Sângeorzul”, desfășurat anul cu ocazia sărbătorii religioase a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe încă mai este păstrat cu sfințenie de locuitorii comunei Josenii Bârgăului din județul Bistrița-Năsăud. Potrivit tradiției, feciorii merg cu „Sângeorzul” prin sat pe la casele unde sunt fete de măritat, vestind venirea primăverii.
Obiceiul are o desfăşurare ritualică unică. În cadrul acestuia, feciorii merg cu „Sângeorzul” prin sat pe la casele unde sunt fete de măritat, vestind venirea primăverii.„Sângeorzul” sau „Omul de frunză” este reprezentat în chip simbolic de un fecior din sat care e mascat, îmbrăcat în ramuri verzi de mesteacăn, simbolizând renaşterea naturii şi înverzirea codrului. Pe tot parcursul drumului, alaiul este însoţit de ceteraşi, pe acordurile cărora „Sângeorzul” ia fata gazdei la joc. Apoi, aceştia sunt serviţi cu mâncare şi băutură, după care îşi continuă drumul prin sat.
Seara, în ajunul sărbătorii de Sfântul Gheorghe sau Sângeroz, se obişnuieşte ca în comuna Josenii Bârgăului să se aprindă focuri ritualice pe dealurile din jurul satelor aparţinătoare.
Potrivit primarului, tradițiile în comună sunt încă păstrate cu sfințenie și datorită tinerilor care se implică la fiecare sărbătoare importantă de peste an.
Sărbătoarea tradițională de Sângeorz a culminat la Josenii Bârgăului cu un program artistic, ce a cuprins cântece și jocuri populare alături de momente instrumentale, desfășurat pe scena Căminului Cultural, susținute de membrii Ansamblului Școlii Gimnaziale „Aurel Rău” (conducerea muzicală: prof. Lazăr Ometiță); Ansamblului Folcloric „Flori Bârgăuane” (coregraf Marius Muntean) și Grupului Vocal „Flori Bârgăuane” (coordonator artistic Maria Gavri). Au susținut momente muzicale tinerele interprete: Gabriela Denisa Buta Someșan, Maria Simona Șofrac, Georgiana Alina Buleu, Mihaela Andrada Oprea, Elena Gâvan, Paula Alexandra Șofrac, Andreea Tabără și Andreea Pahone. Un amplu medalion muzical a fost prezentat publicului spectator de către interpreta de muzică populară Maria Moldovan Gavri, care a adus în atenție frumoase cântece populare specifice Văii Bârgăului.