Linia Verde, în pană… pe furtună. Un autobuz electric a cedat din neant
Un autobuz electric aparținând noii Linii Verzi din Bistrița a suferit o defecțiune marți seara, în jurul orei 19:00, chiar în timpul unei furtuni puternice. Incidentul s-a petrecut în sensul giratoriu din zona Poșta Veche, la intersecția cu capătul Bulevardului Independenței.
Potrivit șoferului, vehiculul s-a oprit brusc din cauza unei erori apărute la un senzor, ceea ce a dus la imobilizarea completă a autobuzului pe carosabil. Traficul în zonă a fost serios afectat pe durata intervenției, circulația desfășurându-se cu dificultate până la îndepărtarea vehiculului defect.
Evenimentul vine la doar câteva zile de la inaugurarea oficială a Liniilor Verzi, parte dintr-un proiect de modernizare a transportului public local, finanțat din fonduri europene. Acesta are ca obiectiv principal reducerea emisiilor poluante și încurajarea mobilității urbane durabile, prin introducerea unor mijloace de transport nepoluante și eficiente.
Cu toate acestea, defecțiunea apărută la unul dintre autobuze ridică semne de întrebare privind fiabilitatea tehnologică a acestora, mai ales în condiții meteorologice nefavorabile. Reprezentanții serviciului de transport urmează să analizeze cauzele exacte ale incidentului și să ia măsurile necesare pentru a preveni astfel de situații pe viitor.