Forțele speciale din Sud-Estul Europei, reunite la Târgu Mureș

Redactia AS TV
0 comentarii

Forțele speciale din Sud-Estul Europei, reunite la Târgu Mureș

În perioada 4 și 5 iunie 2025, municipiul Târgu Mureș găzduiește prima ediție a expoziției SEESOF, un eveniment dedicat exclusiv forțelor pentru operații speciale din regiunea sud-est europeană.

Organizat în parteneriat de Comandamentul Forțelor pentru Operații Speciale și Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade”, SEESOF aduce în atenție cele mai avansate tehnologii, echipamente și soluții destinate structurilor din sistemul național de apărare, cu un accent special pe nevoile specifice ale forțelor speciale.

La eveniment participă peste 100 de companii din 23 de țări, care expun produse și servicii adresate Ministerului Apărării și Comandamentului Forțelor pentru Operații Speciale. Expozanții provin atât din România, cât și din state precum Marea Britanie, Franța, Spania, Statele Unite ale Americii, Canada, Israel sau Emiratele Arabe Unite, reflectând un echilibru între oferta internă și cea internațională.

De asemenea, evenimentul aduce o premieră în domeniu, un simulator de traume medicale de ultimă generație, conceput pentru antrenarea operatorilor medicali care intervin în teatrele de operații. Acest dispozitiv de înaltă tehnologie permite reproducerea unor scenarii complexe, contribuind la perfecționarea răspunsului în situații reale și la creșterea nivelului de pregătire a personalului.

Expoziția SEESOF 2025 reprezintă astfel un pas important în consolidarea cooperării regionale și în modernizarea forțelor pentru operații speciale, oferind o platformă valoroasă pentru schimbul de experiență și dezvoltarea tehnologică în domeniul apărării.

Te-ar mai putea interesa și...

Lasă un comentariu

Rămâi conectat!

Fii primul care află ce se întâmplă în Bistrița!