Florăriile se pregătesc pentru Ziua Femeii
Ziua Internațională a Femeii se apropie, iar florăriile se pregătesc deja pentru una dintre cele mai aglomerate perioade ale anului. Pentru mulți, un buchet de flori rămâne cel mai simplu și apreciat cadou, un gest care transmite recunoștință și afecțiune. Buchetele de primăvară sunt la mare căutare, iar lalelele, freziile și zambilele sunt preferatele celor care vor să le surprindă pe femeile din viața lor.
Cu doar câteva zile înainte de 8 Martie, florăriile sunt pline de culoare și parfum. Se pregătesc sute de buchete pentru clienții care vor să le ofere femeilor din viața lor un gest simbolic de apreciere. Florile de primăvară sunt preferatele cumpărătorilor. Lalelele, freziile sau narcisele sunt printre cele mai alese, pentru că simbolizează începutul primăverii și eleganța. Florarii spun că, în această perioadă, comenzile cresc considerabil, iar clienții aleg atât buchete simple, cât și aranjamente florale mai elaborate.