Distincții și cultură la Beclean, în cadrul Zilelor Orașului
Cu ocazia Zilelor Becleanului, mai multe personalități locale și naționale au fost distinse cu titlul de cetățean de onoare al orașului, în cadrul unei ceremonii speciale care a marcat și inaugurarea oficială a Centrului Cultural „Liviu Rebreanu”.
Evenimentul a avut loc în contextul celebrării a șaptesute-nouăzeci de ani de la prima atestare documentară a orașului Beclean și a reunit invitați din domenii diverse, de la administrație publică și cultură, la medicină și mediul de afaceri. Titlul de cetățean de onoare a fost acordat personalități precum: Corina Crețu – fost comisar european și consul al României la Salonic, Ioan Rus – fost ministru al Transporturilor, Sever Ioan Roman – director al Agenției pentru Protecția Mediului, printer alții.
Tot în cadrul manifestărilor, a fost dezvelit bustul scriitorului Liviu Rebreanu, amplasat în fața noului centru cultural ce îi poartă numele. Inaugurarea a fost marcată de un concert susținut de Opera Națională Română din Cluj-Napoca, în fața unui public de aproximativ patrusute de persoane.
Seara s-a încheiat cu momente de divertisment în aer liber, în piața centrală a orașului, unde pe scenă au urcat artiști precum Shift, DJ Sava, Adriana și Connect-R.