Concursul de Scrabble Cupa “Verbbis” Bistrița, la sfârșitul acestei săptămâni
Copiii, tinerii, dar și adulții din Bistrița-Năsăud sunt invitați să participe la cea de-a 4 ediție a Concursului de Scrabble Cupa “Verbbis” Bistrița, care va avea loc în zilele de sâmbătă, 20 iunie, și duminică, 21 iunie,la Biblioteca Județeană „George Coșbuc”.
Cea de-a 4 -a ediție a Concursului de Scrabble „Cupa VERBBIS” Bistrița va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni la Biblioteca Județeană „George Coșbuc” din oraș. Participarea este gratuită, concursul fiind de tip open, după cum au transmis organizatorii, care vor marca astfel și împlinirea a trei ani de la înființarea Clubului de Scrabble ”Verbbis” Bistrița. Concursul se va desfășura astfel: sâmbătă, 20 iunie, de la ora 10:00 – Cupa pentru tineret iar duminică, 21 iunie, de la ora 14:00 – Cupa pentru seniori. Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud și Clubul de Scrabble ”VERBBIS” Bistrița.