„Circuit urban” de noapte în Cluj-Napoca

Redactia AS TV
0 comentarii

„Circuit urban” de noapte în Cluj-Napoca

Locuitorii de pe strada Moș Ion Roată din Cluj-Napoca trag un semnal de alarmă după patru ani de nopți fără liniște, în care zona lor rezidențială s-a transformat într-un loc preferat pentru curse ilegale de mașini.

Potrivit acestora, parcarea din apropierea cimitirului a devenit punctul de întâlnire pentru tineri care, în fiecare seară, turează motoarele, fac drifturi și organizează liniuțe, tulburând constant ordinea publică.

Deși Poliția Locală intervine frecvent în zonă, cetățenii susțin că măsurile aplicate sunt insuficiente și acuză lipsa de reacție a administrației locale. Oamenii spun că Primăria nu a implementat nicio soluție concretă pentru prevenirea acestui fenomen, care a devenit cronic și greu de ignorat.

Printre propunerile formulate de către locatari se numără montarea unor indicatoare rutiere care să limiteze accesul pe stradă în intervalul orar 22:00 – 08:00, cu excepția riveranilor. Măsura ar reduce considerabil traficul abuziv și ar reda liniștea celor care locuiesc în zonă.

Nemulțumiți de lipsa unei reacții instituționale ferme, cetățenii au transmis sesizări autorităților și au apelat inclusiv la sprijinul presei locale, în speranța că atenția publică va determina autoritățile locale să trateze situația cu responsabilitate.

Te-ar mai putea interesa și...

Lasă un comentariu

Rămâi conectat!

Fii primul care află ce se întâmplă în Bistrița!