Casă din Unirea, cuprinsă de flăcări. Au ars podul și mansarda locuinței

Casă din Unirea, cuprinsă de flăcări. Au ars podul și mansarda locuinței  

Redactia AS TV
0 comentarii

Casă din Unirea, cuprinsă de flăcări. Au ars podul și mansarda locuinței  

Mansarda și podul unei case din cartierul Unirea din Bistrița au fost cuprinse ieri de flăcări, fiind afectată o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați. După o intervenție de amploare, pompierii au reușit să stingă focul, care a izbucnit cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit produs la un tablou electric. Din fericire, nu au existat victime.

Incendiul a izbucnit miercuri, 6 mai, la o casă din cartierul Unirea din Bistrița. La locul solicitării au fost direcționate autospeciale de stingere, un echipaj de prim ajutor SMURD, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență. Flăcările violente au cuprins mansarda și podul casei, pe o suprafață de aproximativ 40 mp pe fiecare nivel.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, cauza probabilă a incendiului a fost stabilită, după finalizarea intervenției, ca fiind un scurtcircuit produs la un tablou electric.

Te-ar mai putea interesa și...

Lasă un comentariu

Rămâi conectat!

Fii primul care află ce se întâmplă în Bistrița!