Bărbat reținut de polițiștii după ce a încălcat ordinul de protecție

Bărbat reținut de polițiști după ce a încălcat ordinul de protecție

Redactia AS TV
0 comentarii

Bărbat reținut de polițiști după ce a încălcat ordinul de protecție

Un individ cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie, distrugere și încălcarea ordinului de protecție a fost reținut ieri de polițiști pentru 24 de ore. Bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița cu propunere de luare a unei noi măsuri preventive.

Polițiștii au fost sesizați pe data de 5 aprilie cu privire la faptul că un bărbat și-ar fi agresat fizic soția, la locuința acestora din Bistrița. Totodată, bărbatul ar fi distrus și telefonul acesteia, părăsind mai apoi imobilul. Ulterior, pe 7 aprilie  împotriva individului de 41 de ani, Judecătoria Bistrița a dispus emiterea unui ordin de protecție. Prin acesta, bărbatul era obligat să poarte o brățară de monitorizare și să păstreze distanța față de soția sa, față de copiii acestora, locuința familiei și locul de muncă al soției. Pe 8 aprilie însă a fost generată o alertă SIME, în contextul în care bărbatul de 41 de ani și-a îndepărtat forțat brățara de monitorizare. Echipajul direcționat pentru verificarea alertei a găsit într-un autoturism parcat, dispozitivele abandonate.

În urma probatoriului administrat, polițiștii Biroului de Ordine Publică au dispus reținerea pentru 24 de ore a bărbatului, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă a Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Individul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița cu propunere de luare a unei noi măsuri preventive.

Te-ar mai putea interesa și...

Lasă un comentariu

Rămâi conectat!

Fii primul care află ce se întâmplă în Bistrița!