Adolescenți pe scenă, confesiuni, visuri și adevăruri

Redactia AS TV
0 comentarii

Adolescenți pe scenă, confesiuni, visuri și adevăruri

Un eveniment cultural aparte va avea loc vineri, 13 iunie, de la ora 19:00, la Palatul Culturii din Bistrița. Este vorba despre premiera spectacolului Camera de detenție, un proiect teatral realizat integral de elevii Colegiului Național „Liviu Rebreanu”.

Piesa aduce în prim-plan vocile adolescenților de astăzi, care vorbesc deschis și fără filtre despre fricile, speranțele și bucuriile lor, dar și despre relația cu școala, familia și societatea. Textul spectacolului este scris chiar de liceeni, membri ai clubului de scriere creativă ART CLUB CNLR, coordonat de profesorul Dan Coman. Scenografia și costumele originale poartă semnătura elevilor de la clubul de ART Design, sub îndrumarea profesoarei Petra Baciu.

Pe scenă vor urca cei mai noi membri ai clubului de teatru ASTER, printre care: Iulia Anton, Mihai Bindea, Natașa Bodică, Ana Ceteraș, Ian Condrea, Andreea Hadăr Tașcău, Cristina Hărșan Far Iuga, Alessia Kovacs, Mara Leonte, Măriuca Manolache, Alexandra Milea, Alex Notingher, Ilinca Pârțiu și Roxana Todașcă.

Coordonarea artistică este asigurată de profesorii Codruța Rus și Dorina Unchiu, iar partea tehnică, sunet, lumini și imagine, este gestionată de profesorul Andrei Onița. Fotografiile oficiale ale spectacolului sunt realizate de Sofia Dan.

Spectacolul propune o privire sinceră, uneori poetică, alteori ironică, asupra modului în care tinerii se raportează la lumea în care trăiesc. O invitație la reflecție, adresată atât adolescenților, cât și adulților.

Te-ar mai putea interesa și...

Lasă un comentariu

Rămâi conectat!

Fii primul care află ce se întâmplă în Bistrița!