Doi copii pe trotinete, implicați în accidente rutiere la Căianu Mare și Bistrița

Redactia AS TV
0 comentarii

Doi copii pe trotinete, implicați în accidente rutiere la Căianu Mare și Bistrița

Două accidente rutiere în care au fost implicați copii aflați pe trotinete au avut loc, luni după-amiază, în județul Bistrița-Năsăud. Unul dintre accidente s-a produs la Căianu Mare, iar altul la Bistrița.

Primul accident s-a produs în localitatea Căianu Mare. Potrivit polițiștilor, un copil de 13 ani, din localitate, în timp ce se deplasa cu trotineta, a intrat în coliziune cu un autoturism oprit pe partea carosabilă. În urma impactului, minorul a fost rănit. La fața locului a intervenit un echipaj SMURD, care l-a găsit pe copil conștient și cooperant, dar cu multiple traumatisme și excoriații. După acordarea primelor îngrijiri medicale, minorul a fost transportat la UPU SMURD Bistrița pentru investigații suplimentare. Polițiștii rutieri continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.

Cel de-al doilea accident în care a fost implicat un copil pe trotinetă a avut loc în municipiul Bistrița, la intersecția străzilor George Coșbuc și Dogarilor. Minorul a fost evaluat medical la fața locului. Acesta era conștient și, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, a refuzat transportul la spital.

Polițiștii le recomandă părinților să discute cu cei mici despre regulile de circulație și despre riscurile la care se expun atunci când folosesc trotinetele. Copiii trebuie să fie atenți la trafic și să folosească trotineta în condiții de siguranță.

Te-ar mai putea interesa și...

Lasă un comentariu

Rămâi conectat!

Fii primul care află ce se întâmplă în Bistrița!