Grupa Under 13 de fotbal a clubului Gloria Bistrița, în pregătire la Poiana Stampei

Grupa Under 13 de fotbal a clubului Gloria Bistrița, în pregătire la Poiana Stampei

Redactia AS TV
0 comentarii

Grupa Under 13 de fotbal a clubului Gloria Bistrița, în pregătire la Poiana Stampei

Grupa Under 13 de fotbal a Gloriei Bistrița participă, până în 2 august, la un stagiu centralizat de pregătire desfășurat la Poiana Stampei. Cantonamentul face parte din programul de pregătire pentru debutul în Liga Elitelor, competiție în care echipa bistrițeană va evolua începând cu data de 9 august.

Grupa Under 13 de fotbal a clubului Gloria Bistrița participă, până în data de 2 august, la un stagiu centralizat de pregătire organizat la Poiana Stampei. Cantonamentul face parte din programul de pregătire pentru noul sezon competițional și include ședințe de antrenament dedicate dezvoltării condiției fizice, creșterii rezistenței și consolidării forței musculare. Potrivit reprezentanților echipei tehnice, această perioadă are rolul de a contribui atât la pregătirea sportivă a jucătorilor, cât și la formarea unor deprinderi importante pentru activitatea de echipă. Programul cuprinde antrenamente zilnice și activități menite să consolideze disciplina, responsabilitatea și colaborarea dintre sportivi. Staff-ul tehnic urmărește evoluția fiecărui jucător și adaptarea acestuia la cerințele specifice categoriei de vârstă. După încheierea stagiului de pregătire, echipa Under 13 a Gloriei Bistrița va debuta în noul sezon al Ligii Elitelor. Prima etapă este programată pentru data de 9 august, competiție în care formația bistrițeană va evolua alături de cele mai bune echipe din această categorie de vârstă.

Te-ar mai putea interesa și...

Lasă un comentariu

Rămâi conectat!

Fii primul care află ce se întâmplă în Bistrița!