Programul „Rabla” începe pe 20 iulie. Buget de 300 de milioane de lei pentru persoanele fizice

Programul „Rabla” începe pe 20 iulie. Buget de 300 de milioane de lei pentru persoanele fizice

Redactia AS TV
0 comentarii

Programul „Rabla” începe pe 20 iulie. Buget de 300 de milioane de lei pentru persoanele fizice

Persoanele care vor să își înlocuiască mașinile vechi cu unele noi și mai puțin poluante se vor putea înscrie în Programul „Rabla” începând din 20 iulie. Administrația Fondului pentru Mediu a anunțat că ediția din acest an beneficiază de un buget mai mare decât în 2025.

Sesiunea de înscrieri se va desfășura în perioada 20 iulie – 31 decembrie sau până la epuizarea fondurilor. Bugetul total alocat este de 300 de milioane de lei și va finanța achiziția de autoturisme cu motorizare termică, hibride, plug-in hibrid, electrice, dar și motociclete.

Cea mai mare primă, în valoare de 18.500 de lei, este acordată pentru cumpărarea unui autoturism electric sau cu pilă de combustie pe bază de hidrogen. Pentru mașinile plug-in hibrid, ecotichetul este de 15.000 de lei, în timp ce achiziția unui autovehicul hibrid este sprijinită cu 12.000 de lei. Cei care optează pentru un autoturism cu motor pe benzină, inclusiv alimentat cu GPL sau GNC, pot beneficia de un sprijin de 10.000 de lei.

Reprezentanții Administrației Fondului pentru Mediu precizează că autoturismele cu motorizare diesel nu mai sunt eligibile pentru finanțare, măsura având ca scop reducerea emisiilor poluante și încurajarea utilizării unor mijloace de transport mai prietenoase cu mediul. Înscrierea în program se va face exclusiv online, prin aplicația disponibilă pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu.

Te-ar mai putea interesa și...

Lasă un comentariu

Rămâi conectat!

Fii primul care află ce se întâmplă în Bistrița!