Utilaje multifuncționale noi, în dotarea Primăriei Bistrița

Redactia AS TV
0 comentarii

Utilaje multifuncționale noi, în dotarea Primăriei Bistrița

Primele două utilaje multifuncționale achiziționate de Primăria Bistrița pentru întreținerea orașului au fost livrate, anunță primarul Gabriel Lazany. Acestea fac parte dintr-un program de modernizare a parcului de utilaje al municipalității, pentru care administrația locală a alocat un buget generos.

În luna martie a acestui an, Primăria Bistrița a lansat mai multe proceduri de achiziție publică, cu o valoare totală de 8,4 milioane lei, fără TVA, pentru cumpărarea a 12 utilaje multifuncționale destinate salubrizării stradale, întreținerii spațiilor verzi, reparării carosabilului și intervențiilor pe timp de iarnă.

Două dintre ele au fost livrate deja Primăriei Bistrița. Pe lângă acestea, municipalitatea urmează să mai primească autoutilitare pentru măturat și spălat străzi, utilaje pentru întreținerea spațiilor verzi, automăturătoare și echipamente pentru repararea gropilor. Toate vor fi dotate cu accesorii care permit utilizarea lor pe tot parcursul anului, inclusiv pentru deszăpezire și combaterea poleiului.

Primarul Gabriel Lazany a precizat în nenumărate rânduri că achiziția unor echipamente și utilaje noi este necesară mai ales în condițiile în care cele aflate deja în dotarea Primăriei Bistrița sunt vechi și uzate. Potrivit administrației locale, noile echipamente vor crește capacitatea de intervenție a serviciilor municipale și vor permite executarea mai eficientă a lucrărilor de întreținere și curățenie în oraș. Restul utilajelor incluse în program urmează să fie livrate în perioada următoare.

Te-ar mai putea interesa și...

Lasă un comentariu

Rămâi conectat!

Fii primul care află ce se întâmplă în Bistrița!