Percheziții în Bistrița-Năsăud, la persoane cercetate pentru contrabandă cu țigări
Percheziții de amploare la sfârșitul săptămânii trecute în județul Bistrița-Năsăud, la persoane cercetate pentru contrabandă cu țigări! Polițiștii au ridicat peste 33.000 de țigarete de contrabandă, care nu prezentau timbre sau banderole fiscale românești, 1.800 de euro, telefoane mobile și agende cu valoare probatorie. Totodată, au fost puse în aplicare 12 mandate de aducere a unor persoane cercetate cât și 20 de mandate de percheziție auto. Un bărbat de 29 de ani a fost reținut și ulterior, pus sub control judiciar pentru 60 de zile.
În cadrul operațiunii naționale JUPITER, coordonată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratul General al Poliției Române, pe data de 11 iunie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, au pus în executare 15 mandate de percheziție domiciliară, pe raza județului. Activitățile au fost desfășurate într-un dosar penal ce vizează documentarea activității infracționale a unor persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de deținere în afara antrepozitului fiscal de țigarete nemarcate sau marcate necorespunzător, peste limita legală.
Totodată, a fost dispusă măsura preventivă a reținerii, pentru 24 de ore, a unui bărbat de 29 de ani. Ulterior, față de acesta, magistrații au dispus plasarea sub control judiciar pe o durată de 60 de zile.