Primăria Bistrița organizează, în perioada iulie – august, proiectul „Tabăra de acasă”

Redactia AS TV
0 comentarii

Primăria Bistrița organizează, în perioada iulie – august, proiectul „Tabăra de acasă”

Primăria Bistrița organizează în această vară proiectul educațional „Tabăra de acasă”, destinat copiilor din ciclul primar. Aproximativ 1.500 de elevi vor putea participa gratuit la activități educative și recreative organizate în mai multe școli din municipiu, cu sprijinul a peste numeroși voluntari din România și din alte zece țări.

Proiectul a fost lansat oficial joi, 11 iunie, în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc în sala mare de ședințe a Primăriei Bistrița.

La evenimentul de lansare au participat, alături de reprezentanții Primăriei Bistrița, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean, directori ai unităților de învățământ și partenerii municipalității în derularea proiectului – Asociația AMMA și AIESEC. Cu acest prilej a fost semnat și protocolul de colaborare pentru implementarea proiectului.

Reprezentanții Primăriei Bistrița spun că proiectul a apărut ca răspuns la solicitările venite din partea părinților care nu aveau soluții pentru supravegherea și implicarea copiilor în activități educative pe perioada vacanței de vară.

Proiectul se va desfășura în perioada 13 iulie – 24 august și propune un program variat de activități: ateliere de pictură, grafică și colaje, vizionări de filme, jocuri sportive și exerciții de dezvoltare personală. Activitățile vor fi gratuite, iar înscrierile se vor putea face până la data de 3 iulie.

La proiect vor putea participa 1.500 de elevi, repartizați în cinci serii. Programul se va desfășura în șase unități de învățământ din municipiu: Colegiul Național „Liviu Rebreanu”, Colegiul Național „Andrei Mureșanu”, Școala Gimnazială nr. 1, Școala Gimnazială nr. 4, Școala Gimnazială „Lucian Blaga” și Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare”. În organizarea proiectului vor fi implicați 100 de voluntari locali și 60 de voluntari străini, proveniți din zece țări.

Voluntarii străini care vor veni la Bistrița provin din zece țări, printre care Brazilia, Tunisia, Taiwan și Turcia. Organizatorii pregătesc pentru aceștia și o surpriză specială pe durata șederii în municipiu.

Bugetul total al programului este de circa 140.000 de lei, sumă asigurată din bugetul local al municipiului Bistrița. Din această valoare, circa 100.000 de lei sunt alocați pentru masa voluntarilor pe întreaga durată a proiectului, iar diferența vor fi utilizați pentru achiziția de rechizite și materiale consumabile necesare activităților desfășurate cu cei 1.500 de copii.

Te-ar mai putea interesa și...

Lasă un comentariu

Rămâi conectat!

Fii primul care află ce se întâmplă în Bistrița!