Bărbat găsit decedat pe un drum județean din localitatea Șieu
Un bărbat de 64 de ani a fost găsit fără viață pe un drum județean din localitatea Șieu. Lângă acesta se afla o bicicletă, însă polițiștii spun că nu au fost descoperite urme care să indice o coliziune cu un autovehicul. Oamenii legii au deschis o anchetă și efectuează cercetări pentru a stabili cum s-a produs decesul.
Alarma a fost dată luni, 13 iulie, printr-un apel la 112. O persoană a anunțat că un bărbat zace inconștient pe Drumul Județean 154, în localitatea Șieu. Ajunși la fața locului, polițiștii Serviciului Rutier au identificat victima, un localnic în vârstă de 64 de ani. Din păcate, acesta era decedat.
Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz și efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cum a decedat bărbatul.