Accidente pe șoselele din Bistrița-Năsăud: intervenții în două zone ale județului
Două accidente rutiere în care au fost implicate mai multe persoane s-au produs în ultimele ore în județul Bistrița-Năsăud. Evenimentele au avut loc între localitățile Mureșenii Bârgăului și Piatra Fântânele și între localitățile Lechința și Corvinești, în ambele cazuri fiind implicate câte două autovehicule.
Accidentul dintre Mureșenii Bârgăului și Piatra Fântânele s-a produs în noaptea de duminică spre luni și s-a soldat cu o persoană rănită. Este vorba despre un tânăr care a rămas încarcerat și a fost extras de pompieri cu ajutorul echipamentelor de descarcerare. La intervenție au participat echipaje de pompieri, prim ajutor, ambulanță și terapie intensivă mobilă. Persoana rănită a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. După producerea accidentului, unul dintre conducătorii auto a părăsit locul evenimentului, dar a fost depistat la scurt timp de polițiști.
Un alt accident rutier a avut loc luni dimineața, între localitățile Lechința și Corvinești, în zona Savinca. Și aici au fost implicate două mașini, iar cele patru persoane aflate în autoturisme au reușit să iasă singure înainte de sosirea echipajelor de intervenție. O victimă a primit îngrijiri medicale și a fost transportată la UPU SMURD Bistrița cu leziuni minore, care nu i-au pus viața în pericol.
În ambele cazuri, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-au produs accidentele.