Ghid pentru reabilitarea clădirilor din centrul istoric, lansat de Primăria Bistrița

Ghid pentru reabilitarea clădirilor din centrul istoric, lansat de Primăria Bistrița

Redactia AS TV
0 comentarii

Ghid pentru reabilitarea clădirilor din centrul istoric, lansat de Primăria Bistrița

Primăria Bistrița a lansat luni, în cadrul unui eveniment care a avut loc în sala mare de ședințe a instituției, un ghid de bune practici pentru reabilitarea clădirilor din centrul istoric al orașului.

Ghidul, care are aproximativ 50 de pagini, este conceput ca un instrument practic pentru proprietarii de imobile din zona protejată. Acesta oferă explicații clare privind intervențiile permise, materialele recomandate și pașii administrativi necesari pentru lucrări realizate corect și responsabil. Potrivit primarului Gabriel Lazany, documentul vine să sprijine proprietarii, să prevină greșelile și să se asigure că intervențiile respectă identitatea orașului.

În cadrul întâlnirii, istoricul de artă Vasile Duda și arhitectul Corneliu Făgărășan, care au făcut parte din echipa care a elaborat ghidul, au prezentat principalele direcții de intervenție și recomandările pentru protejarea identității arhitecturale a orașului. Potrivit specialiștilor, ghidul este inspirat din modele de succes aplicate deja în alte orașe, cum este și Sibiu.

La evenimentul de lansare a ghidului au participat numeroși proprietari de clădiri din centrul istoric, interesați de modul în care își pot întreține sau reabilita casele, fără a afecta valoarea culturală a zonei.

Primarul municipiului Bistrița, Gabriel Lazany a apreciat interesul ridicat al comunității și implicarea cetățenilor în acest demers.

Participanții au avut ocazia să adreseze întrebări, iar cei prezenți le-au oferit lămuriri suplimentare. La finalul întâlnirii, reprezentanții municipalității au adăugat că ghidul este un ajutor practic pentru toți cei care au clădiri în centrul vechi și vor să le repare corect. Primăria Bistrița speră ca, prin această inițiativă, centrul istoric al Bistriței să fie păstrat și îngrijit, fără să-și piardă farmecul.

Te-ar mai putea interesa și...

Lasă un comentariu

Rămâi conectat!

Fii primul care află ce se întâmplă în Bistrița!