Cum a fost celebrată Ziua Forțelor Terestre la Bistrița?!
Anual, pe 23 aprilie este sărbătorită Ziua Forțelor Terestre, parte esențială a Forțelor Armate Române, cu rol fundamental în desfășurarea acțiunilor militare atât pe teritoriul național, cât și în afara acestuia. Cu prilejul aniversării, Brigada 81 Mecanizată „General Grigore Bălan”, în colaborare cu Instituția Prefectului, Consiliul Județean și Primăria municipiului Bistrița a organizat o ceremonie publică în Piața Petru Rareș, la care au participat zeci de oameni.
Ceremonia a inclus momente solemne specifice, menite să marcheze importanța și tradițiile Forțelor Terestre Române, oferind totodată comunității locale ocazia de a-și exprima aprecierea față de activitatea militarilor.
Un moment emoționat a fost și cel de depunere a unei coroane de flori la Monumentul Eroilor din Piața Petru Rareș.
Anual, manifestările specifice Zilei Forțelor Terestre sunt dedicate uneia dintre cele mai importante categorii de forțe ale Armatei Române.