Premierele săptămânii. Ce filme vedem la Centrul Cultural Dacia din Bistrița?!
Doamnelor, domnilor urmează acum Filmoteca AS! Vedeți rezumatul filmelor care vor intra în premieră în acest weekend la Centrul Cultural Dacia din Bistrița, începând de vineri, 27 martie.
Mireasă de ocazie
Pentru a obține, în continuare, bani de la părinți, Benoît o roagă pe o prietenă să-l însoțească în timpul unei vacanțe de familie în Maroc și să pretindă că este viitoarea lui soție. Dar aceasta din urmă îl lasă baltă, chiar în ziua plecării. Benoit nu are altă opțiune decât să ofere rolul falsei sale logodnice primei femei ieșite în cale, nimeni alta decât Fiona, șoferița taxiului în care s-a suit. Tânăra cu temperament impulsiv și necontrolat se remarcă repede în familia burgheză. Vorbirea sinceră a Fionei și gafele ei repetate îi vor da mult de furcă lui Benoît, decis să își convingă părinții căt de norocos e pentru că a întâlnit-o.
Copacul magic din lumea fermecată
După ce se mută într-o zonă rurală izolată din Anglia, copiii lor dau peste un copac magic uriaș, locuit de personaje excentrice. În timp ce se cațără în tărâmuri fantastice deasupra norilor, această familie modernă găsește refugiul suprem și șansa de a se reconecta și de a se aprecia reciproc pentru ceea ce sunt cu adevărat.
Ei te vor ucide
Producția se dezlănțuie cu valuri de sânge, plus groază plină de acțiune și umor negru, în care o tânără trebuie să supraviețuiască o noapte în hotelul Virgil. Acolo un cult demonic ascuns a pregătit o capcană mortală care să facă din femeie ofrandă.
În avanpremieră!
Super Mario Galaxia: Filmul
Mario, Luigi și prietenii lor sărbătoresc, în Regatul Ciupercilor, Festivalul Stelelor, un eveniment cosmic care luminează cerul cu comete și stele magice. Sărbătoarea este însă întreruptă brutal când Bowser atacă din nou și o răpește pe Princess Peach.
Pentru a o salva, Mario pornește într-o aventură prin galaxie, ajutat de fratele său Luigi, de Toad și de misterioasa gardiană cosmică Rosalina, care îi ghidează prin univers alături de micile creaturi stelare numite Lumas.