Cum au dispărut aproape 280.000 de lei din ajutoare sociale? Trei angajate reținute
Polițiștii au descins pe 20 februarie la Primăria Chiuza, județul Bistrița-Năsăud. Se anchetează o posibilă fraudă cu ajutoare pentru încălzire. Trei angajate, cu vârste între 54 și 58 de ani, au fost reținute pentru 24 de ore în urma audierilor.
P 20 februarie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorului de caz, au pus în aplicare șase percheziții la sediul Primăriei Chiuza și la domiciliile unor angajați. Ancheta vizează constituirea unui grup infracțional organizat, delapidare și fals în documente oficiale, în legătură cu acordarea ajutoarelor de încălzire. Suspecții sunt acuzați că, între octombrie 2024 și ianuarie 2026, ar fi întocmit cereri fictive pentru ajutoarele sociale, în numele unor localnici care nu le-au solicitat. Semnăturile ar fi fost falsificate, iar banii însușiți de membrii grupului. Valoarea totală a sumelor vizate este de 279.560 de lei.
Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale și a responsabilității penale a tuturor persoanelor implicate. La acțiune au participat și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, precum și polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Ordine Publică și Criminalistică.