Drumuri pline de zăpadă și în Bistrița-Năsăud. Cum au intervenit drumarii?
Prima ninsoare serioasă din ultimii ani a pus la încercare infrastructura rutieră din județul Bistrița-Năsăud! Autoritățile susțin că au intervenit conform planului, însă pe multe străzi, mai ales pe cele înguste, deszăpezirea a fost îngreunată de mașinile parcate, spre nemulțumirea șoferilor. La orele amiezii, în multe zone din Bistrița încă se circula greu astăzi iar mai multe treceri de pietoni erau acoperite de zăpadă.
Reacțiile locuitorilor Bistriței sunt diferite: unii se bucură de zăpada de început de an și de peisajul de iarnă, alții susțin că autoritățile au fost luate prin surprindere de cantitatea mare de nămeți și că intervențiile ar fi trebuit mai rapide
Primarul Gabriel Lazany a declarat că planul de intervenție a fost bine pus la punct, dar că utilajele mari întâmpină dificultăți pe străzile înguste, unde mașinile parcate împiedică trecerea lamelor de deszăpezire.
Prefectul județului Bistrița- Năsăud a declarat că pe drumurile naționale administrate de SDN Bistrița s-au folosit aproximativ 440 de tone de material antiderapant acționând 39 de utilaje, iar pe drumurile județene s-a intervenit cu 32 de autovehicule dotate cu lamă. În total, în județ s-au folosit circa 800 de tone de sare și nisip pentru a menține circulația în siguranță.