„November Run” revine în Pădurea Schullerwald pe 8 noiembrie
O nouă ediție a competiției „November Run” revine sâmbătă, 8 noiembrie, în Pădurea Schullerwald din Bistrița. Evenimentul va aduna iubitori ai alergării și ai mișcării în natură, care vor putea participa la una dintre cele cinci probe din concurs.
Competiția November Run va cuprinde: cursa de 31 de kilometri, cea de 13 kilometri, o alta de 6 kilometri, proba de Nordic Walking și Cursa Copiilor. Alergarea se va desfășura pe trasee marcate prin pădurile și pășunile din jurul Bistriței, iar cronometrarea se va realiza manual, la start și la sosire. Premiile vor fi acordate pentru primele trei locuri la fiecare categorie, în probele competitive.
Probele de Nordic Walking și Cursa Copiilor vor avea caracter necompetitiv. Cei care doresc să participe își vor putea ridica numerele de concurs cu o zi înainte, pe data de 7 noiembrie, în timp ce în ziua competiției, începând cu ora 8, alergătorii pot primi numerele de concurs direct de la punctul de pornire.
Competiția va începe oficial la ora 10. Participanții trebuie să poarte pe tot parcursul cursei numărul de concurs, iar nerespectarea regulilor poate duce la descalificare. Sunt recomandate echipamente specifice alergării montane: încălțăminte adecvată, haină impermeabilă, apă și telefon mobil. Festivitatea de premiere este programată pentru ora 15. Taxa de participare este de 75 de lei și include numărul de concurs, medalie de finisher, voucher de masă și contribuția la amenajarea traseului.