Beclean introduce parcarea cu plată în centrul orașului
Primăria Beclean pregătește implementarea unui sistem de parcare cu plată în centrul orașului, ca parte a unei strategii menite să reducă traficul auto și să încurajeze transportul public.
Autoritățile locale au lansat recent o licitație publică pentru achiziția unui sistem modern, care va include bariere, senzori și camere pentru recunoașterea numerelor de înmatriculare, precum și posibilitatea plății cu cardul.
Proiectul, finanțat în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență, prevede alocarea a peste 2 milioane de lei pentru dotarea parcărilor și modernizarea infrastructurii de transport public. Astfel, stațiile de autobuz vor fi echipate cu panouri informative, iar în autobuze vor fi instalate automate și validatoare pentru bilete și reîncărcarea cardurilor de transport, pentru a facilita utilizarea transportului public.
În prezent, locurile de parcare din centrul orașului sunt gratuite, însă potrivit Planului de Mobilitate Urbană Durabilă, introducerea unui sistem de taxare este necesară pentru o mai bună gestionare a spațiilor și pentru descurajarea deplasărilor cu autoturismele personale, considerate moduri de transport poluante. Prin aceste măsuri, administrația locală își propune să transforme modul de circulație în oraș și să crească atractivitatea și eficiența transportului public.