Angajatorii riscă amenzi dacă nu declară la AJOFM locurile de muncă vacante

Redactia AS TV
0 comentarii

Angajatorii riscă amenzi dacă nu declară la AJOFM locurile de muncă vacante

Angajatorii din Bistrița-Năsăud trebuie să anunțe Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă despre locurile de muncă vacante și să comunice ocuparea acestora în termenele prevăzute de lege. Nerespectarea obligațiilor poate atrage amenzi de până la 10.000 de lei, avertizează AJOFM.

Potrivit legislației, angajatorii au la dispoziție cinci zile lucrătoare pentru a declara locurile de muncă vacante. După ocuparea acestora, trebuie să informeze AJOFM în cel mult o zi. Nerespectarea acestor termene se sancționează cu amenzi cuprinse între 3.000 și 5.000 de lei.

Reguli speciale se aplică și în cazul angajării persoanelor care beneficiază de indemnizație de șomaj. În această situație, angajatorii trebuie să anunțe instituția în termen de trei zile de la data angajării. În caz contrar, amenzile pot ajunge la 10.000 de lei.

Pentru transmiterea informațiilor, angajatorii pot folosi platforma online PULS, disponibilă la adresa puls.anofm.ro. O altă variantă este depunerea documentelor direct la sediul AJOFM Bistrița-Năsăud, de pe strada Lalelelor, numărul 3A. Formularele necesare pot fi descărcate de pe site-ul ANOFM, din secțiunea „Formulare persoane juridice”.

Te-ar mai putea interesa și...

Lasă un comentariu

Rămâi conectat!

Fii primul care află ce se întâmplă în Bistrița!