A doua întâlnire „La Masă cu Comunitatea”, organizată la Bistrița Bârgăului
Punctul Gastronomic Local „Maria Bidian”, din Bistrița Bârgăului, a găzduit joi cea de-a doua întâlnire din cadrul conceptului „La Masă cu Comunitatea”, inițiat de Grupul de Acțiune Locală Federația pentru Dezvoltarea Zonei Rurale Bârgău–Călimani. Evenimentul a reunit antreprenori, reprezentanți ai administrației locale și membri ai comunității, care au discutat despre dezvoltarea satului, valorificarea tradițiilor și oportunitățile de finanțare pentru mediul rural.
Gazda întâlnirii a fost Maria Bidian, desemnată Custode Național de Tradiții Creative și una dintre cele mai cunoscute promotoare ale punctelor gastronomice locale din România. De-a lungul anilor, gospodăria sa a devenit un loc de inspirație pentru numeroși antreprenori care au vrut să deschidă propriile puncte gastronomice locale, iar experiența acumulată a transformat-o într-un model de bună practică inclusiv la nivel național.
În cadrul întâlnirii, participanții au aflat informații despre viitoarele apeluri de finanțare și au discutat despre modul în care tradițiile, gastronomia locală și resursele din zonă pot fi transformate în oportunități de dezvoltare economică. Maria Bidian le-a împărtășit celor prezenți din experiența sa și le-a oferit sfaturi celor care își doresc să dezvolte afaceri în mediul rural, încurajându-i să valorifice autenticitatea și specificul local. Aceasta spune că fondurile europene i-au fost de mare ajutor în dezvoltarea punctului gastronomic.
Maria Bidian a precizat că în prezent este mentor la zece puncte gastronomice deschise la nivel național, lucru care îi dă încredere să continue ceea ce a început.
La întâlnire a participat și primarul comunei Bistrița Bârgăului, Vasile Laba, care a vorbit despre importanța susținerii inițiativelor locale și a proiectelor care contribuie la dezvoltarea comunității și la promovarea zonei prin turism și gastronomie.
Conceptul „La Masă cu Comunitatea” a fost lansat de Grupul de Acțiune Locală Federația pentru Dezvoltarea Zonei Rurale Bârgău–Călimani pentru a crea un spațiu de dialog între administrație, antreprenori și locuitori, astfel încât ideile și exemplele de succes din teritoriu să poată genera noi proiecte și investiții în comunitățile rurale.
Reprezentanții GAL Bârgău – Călimani spun că își doresc ca aceste întâlniri să îi aducă pe oameni mai aproape unii de alții și să îi încurajeze să se implice în dezvoltarea comunităților din care fac parte și să transforme ideile bune în proiecte care să aducă beneficii satelor din zonă. Organizatorii spun că seria „La Masă cu Comunitatea” va continua și în perioada următoare în alte locații din teritoriul GAL Bârgău–Călimani.