Noua biserică din Parva, cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, va fi sfințită duminică
Comunitatea din Parva se pregătește pentru un moment important. Duminică, 26 iulie, va avea loc sfințirea noii biserici cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”. Lăcașul de cult a fost construit în urma efortului comun al credincioșilor și al autorităților locale, iar lucrările au durat mai bine de un deceniu.
Noua biserică din Parva a fost ridicată în stil neo-bizantin, pentru a răspunde nevoilor tot mai mari ale comunității. Piatra de temelie a fost pusă în 29 iunie 2011 de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei. Înainte de începerea lucrărilor la biserică, în parohie a fost construită și o casă parohială nouă. După mai bine de un deceniu, noul lăcaș de cult este gata și își va deschide porțile pentru credincioși. La ceremonia de sfințire sunt așteptați atât localnicii, cât și fiii satului plecați în alte localități sau în străinătate.
Primarul comunei Parva, Ioan Strugari, spune că noua biserică este rezultatul credinței și al unității oamenilor din comunitate.
„Biserica nu este doar o clădire, ci locul în care oamenii din Parva, timp de peste un deceniu, au avut inima deschisă și au muncit cu dăruire pentru a-și vedea împlinit visul: ridicarea unei biserici noi, o realizare pe care rareori o poate înfăptui o generație de oameni uniți. Vechea biserică a fost locul în care generații întregi au învățat să-L iubească pe Dumnezeu și să-și iubească aproapele. Ea rămâne cea mai de preț moștenire lăsată de înaintași, o mărturie că acolo unde există credință, unitate și jertfă, Dumnezeu binecuvântează lucrarea mâinilor omului. Astăzi, noua biserică, impunătoare și falnică, o adevărată mândrie a comunei Parva, este pregătită de sărbătoare”, spune primarul Ioan Strugari.
Slujba de sfințire a bisericii va începe duminică dimineață, de la ora 9.00, și va fi oficiată în prezența unui sobor de ierarhi și preoți. Vor fi prezenți Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, și Înaltpreasfințitul Iosif, Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale și Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale.