Ultimul clopoțel înainte de vacanța de vară. Elevii au încheiat anul școlar 2025-2026
Vineri, 19 iunie, a fost ultima zi de cursuri pentru majoritatea elevilor din România. Începând de sâmbătă, 20 iunie, aceștia vor intra oficial în vacanța de vară, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației pentru anul școlar 2025-2026. Elevii se vor afla în vacanță până pe 6 septembrie 2026, urmând ca noul an școlar 2026-2027 să debuteze pe 7 septembrie.
Primii care au încheiat anul școlar au fost elevii claselor a XII-a, care au terminat cursurile pe 4 iunie. De asemenea, elevii claselor a VIII-a au finalizat anul școlar pe 12 iunie, pentru a se pregăti de examenele naționale. Restul elevilor intră oficial în vacanță pe 20 iunie.
Deși pentru majoritatea elevilor începe perioada de relaxare, absolvenții claselor terminale intră în febra examenelor. Evaluarea Națională 2026 se va desfășura în perioada 22-26 iunie. Prima probă, cea la Limba și literatura română, este programată pentru 22 iunie, iar proba la Matematică va avea loc pe 24 iunie.
În ceea ce privește examenul național de Bacalaureat, probele orale au debutat pe 8 iunie și se desfășoară până pe 17 iunie, conform calendarului stabilit de Ministerul Educației. Probele scrise încep pe 29 iunie și se ăncheie pe 3 iulie. Rezultatele inițiale se afișează pe 7 iulie, iar cele finale pe 13 iulie.
Astfel, în timp ce milioane de elevi se pregătesc să se bucure de vacanța de vară, pentru absolvenții claselor a VIII-a și a XII-a urmează una dintre cele mai importante perioade ale parcursului lor educațional.
În ceea ce privește noul an școlar 2026-2027, cursurile acestuia vor începe pe 7 septembrie 2026 și se vor încheia pe 18 iunie 2027.