Percheziții într-un dosar de înșelăciune cu autoturisme de lux furate din țări UE
Zeci de percheziții au avut loc joi în mai multe județe din țară, într-o amplă anchetă DIICOT care vizează o grupare suspectată că ar fi vândut în România autoturisme de lux furate din state ale Uniunii Europene și introduse pe piața națională cu documente falsificate. Descinderi au avut loc și în Bistrița-Năsăud.
Potrivit unui comunicat de presă al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, au fost puse în aplicate 30 de percheziții domiciliare, în județele Prahova, Ialomița, Argeș, Teleorman, Bistrița-Năsăud și în municipiul București. Perchezițiile au fost efectuate atât la locuințele unor persoane, cât și la sediile unor firme, într-un dosar care vizează constituirea unui grup infracțional organizat, înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.
DIICOT precizează că gruparea ar fi acționat în perioada 2024 – 2026 și ar fi fost coordonată de un lider care ar fi organizat achiziționarea și comercializarea unor autoturisme de lux furate sau obținute fraudulos din alte state europene. O parte dintre vehicule proveneau din contracte de leasing, cărora le-ar fi fost modificate datele de identificare cu a altor autoturisme similare. Anchetatorii mai susțin că membrii rețelei ar fi folosit documente de proveniență falsificate, realizate pe baza unor formulare originale din Spania și Austria, falsificând doar datele transcrise. Mașinile vizate erau sustrase prin metode precum descuierea electronică, duplicarea cheilor sau atacuri de tip „relay attack”, ori erau obținute prin înșelăciune. Ulterior, acestea erau transportate în România sau în state vecine, unde li se modificau seriile și alte elemente de identificare pentru a corespunde unor autoturisme „curate”, cu aceeași marcă, culoare și an de fabricație. După procesul de clonare, vehiculele erau prezentate la reprezentanțe ale Registrului Auto Român, iar în baza documentelor obținute erau înmatriculate. Ulterior, mașinile erau scoase la vânzare, în principal prin intermediul rețelelor de socializare, fiind cumpărate de persoane care nu cunoșteau proveniența reală a acestora. Plățile se efectuau atât în numerar, cât și prin transfer bancar, iar banii proveniți în vânzarea mașinilor ar fi fost împărțiți între membrii grupării. Pentru încasarea sumelor, suspecții ar fi apelat frecvent la interpuși din familie sau din cercul apropiat de cunoștințe. Conform investigațiilor, doar în perioada 2024 – 2025, prejudiciul provocat cumpărătorilor ar depăși 800.000 de euro. Persoanele vizate în acest dosar sunt audiate la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Ploiești.